Intervenții

Prin analiza teritoriului in demersul de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Locală au fost identificate următoarele Intervenții:

  1. CDA1 - Dezvoltarea serviciilor de bază și a infrastructurii locale

  2. CDA2 - Investiții nonagricole

  3. CDA3 - Sate dezvoltate și modernizate inteligent

  4. CDA4 - Promovarea și conservarea patrimoniului local material și imaterial

  5. CDA5 - Investiții noi - START-UP uri

  6. CDA6 - Cooperare pentru dezvoltare.

  7. CDA7 - Un viitor mai bun pentru copiii din teritoriul GAL Codrii de Aramă

Pentru informaţii despre alte programe desfăşurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site nu reprezintă poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi coerenţa acestor informaţii aparţin persoanelor care au iniţiat pagina web.

Proiect finanțat cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Programul Național de Dezvoltare Rurală este implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale,din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

PNDR este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru dezvoltare Rurală.

Toate informaţiile privind PNDR, furnizate în această pagină sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.

© 2026 Grupul de Acțiune Locală Codrii de Aramă